Regina regatului digital, Duragon și dragonul protector
Trăim înconjurați de ecrane: telefoane, laptopuri, tablete, navigații auto – comori moderne, la fel de prețioase ca bijuteriile regale. Eu sunt regina care încearcă să le păstreze strălucirea neatinsă de timp, accidente și… un cățel poznaș.
Dar fiecare regat are și propriile aventuri.
Când folia devine portal
Totul a început cu o folie „privacy”. Până când, dintr-o bulă microscopică, a „răsărit” un minuscul punct luminos. Punctul s-a transformat într-o fereastră luminoasă. Într-o folie neagră și misterioasă, brusc mi se deschisese un portal cât o amprentă.
Părea să ducă spre o dimensiune luminoasă și colorată. Uneori mă amuza, alteori mă enerva, mai ales seara-n pat, când ecranul întunecat și „amprenta” strălucitoare îmi aminteau de două lumi care se întrepătrund: una care se arată, și alta profundă.
Cred că telefonul devenise oglinda dualității mele interioare. Poetic, nu? Adevărul e că-mi venea să „jupoi” folia cu tot cu portalul ei filozofic.
Bufnitura care m-a învățat lecția protecției

Ai/N-ai folie? – întrebarea care face diferența înainte de prima căzătură
Adevărata dramă a venit cu altă ocazie. Cineva mi-a dat folia jos, pentru a o înlocui. Numai că… a uitat să pună alta. Eu n-am știut. Telefonul mi-a căzut. Pe podea dură, nu oriunde.
N-a fost doar „trosc!”. A fost o bufnitură demnă de Oscar. M-am aplecat cu mâinile tremurând, sperând că e doar o zgârietură.
Dar nu. Cioburile trosneau și „ningeau” ca fulgii de gheață într-o iarnă cruntă. Unele mi s-au înfipt în degete. Le simțeam ca spini care străpung până-n suflet.
Ecranul devenise un caleidoscop de linii. Dacă ar fi fost un tablou, era demn de muzeu cu artă contemporană. Era însă telefonul meu cu triunghiuri tatuate pe un ecran negru și mut. Nu mai pâlpâia nici măcar o luminiță. Nada. Zero. RIP forever!
Otto, cățelul „Dennis pericol public”

Otto, nu von Bismarck, ci „Dennis, pericol public”
Dacă ar fi existat un concurs de „testare a rezistenței gadgeturilor în condiții casnice”, Otto – dar nu von Bismarck, că n-are așa prestanță – ci shi tzu-ul meu, căruia doar mustața pare să-i semene, ar fi luat aurul.
Când era mic, avea un obicei bizar: rodea colțurile telefonului. Testa calitatea protecției, ca un mic inspector cu patru lăbuțe.
„Phone over board!”

Legile lui Murphy acționează atunci când te aștepți mai puțin. Fii pregătit! (nu ca mine)
Episodul „Phone over board!” rămâne legendar. M-am aplecat peste cadă și… pleosc! Telefonul a decis să facă o baie. L-am pescuit în fracțiuni de secundă, cu grație și rapiditate demne de ninja. L-am trimis la spa în orez și la „plajă” sub soarele verii. Telefonul a făcut o baie regală, dar a supraviețuit eroic. Și-a revenit printr-un miracol digital.
Când dragonul își face apariția
După atâtea aventuri, era clar: aveam nevoie de un scut invizibil. Și atunci am descoperit Duragon.
Prima dată când am văzut numele, am citit „Dragon”. Și am zâmbit, dialogând cu expertul interior: „Normal, doar un dragon ar putea proteja regatul meu digital de atâtea peripeții.”
Dar ce m-a făcut să ridic o sprânceană a fost cuvântul self-healing. Adică… folia care se vindecă singură? Say what? Cum adică se regenerează? E vie?
Adică eu, care am nevoie de timp să-mi revin după o supărare, descopeream că o folie e mai zen decât mine? Asta chiar mi-a trezit curiozitatea: trebuia să aflu mai multe despre folia de protecție regenerabilă!
Și am aflat: zgârieturile superficiale dispar cu ajutorul căldurii, iar suprafața rămâne netedă. În plus, folia este tăiată digital cu o precizie elvețiană de ±0,03 mm (practic, chirurgie plastică pentru o folie perfectă), nu se matifiază, nu crapă și vine cu un kit de montare care te scapă de bulele enervante. Și de portaluri dubioase.
Duragon avea să-mi ofere soluții pentru telefon, tabletă, laptop și chiar pentru Kindle-ul meu cu ecran mat. Nici nu știam că există folie și pentru e-readere! Inclusiv pentru navigație și interioarele auto „piano black”, acele suprafețe lucioase pe care se văd toate amprentele, de zici că ai intrat într-un film polițienesc în care se caută criminalul în mașina fiică-mii.
Mai mult decât o folie: o alegere conștientă și sustenabilă
Protecția nu înseamnă doar un ecran impecabil. Înseamnă liniște, alegeri conștiente și grijă pentru ceea ce contează.
A fost fantastic să descopăr că Duragon este un brand românesc. Nu doar că aduce o tehnologie inovatoare, dar o face local, cu precizie și viziune. În vremuri în care schimbăm obiecte ca pe șosete, acești oameni au ales să prelungească viața lor.
Dragonul meu digital

Dragonul meu digital: nu scuipă foc, ci protejează cu eleganță.
Realizez că fiecare zgârietură, bufnitură și „Phone over board!” m-au condus către o lecție simplă și clară: comorile regatului digital au nevoie de un dragon care să le păzească.
Eu l-am găsit. Se numește Duragon. Nu scuipă foc, ci protejează. Nu trăiește în legende, ci în România.
Iar eu? Eu am redevenit regina liniștită a regatului meu digital.
*Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2025.
Titlul probei #1: Duragon – Mai mult decât o folie, o protecție anti-dezastru
Sursă foto 0, 1, 3: https://duragon.ro/
Sursă foto 2: arhiva personală
Sursă foto 4: https://duragon.ro/, editată cu AI

Gabriela
Și eu prima dată tot Dragon citisem. Drăguț cățeluș.
MindCocktail
Haha, ce mă bucur că nu am fost singura care a citit așa.
De fapt, de aici mi-a venit inspirația și apoi mi-am amintit aventurile pe care le-am avut cu telefonul. :))
Mulțumesc că (m-)ai citit!
MindCocktail
Haha, ce mă bucur că nu am fost singura care a citit așa.
De fapt, de aici mi-a venit inspirația și apoi mi-am amintit aventurile pe care le-am avut cu telefonul. :))
Mulțumesc, chiar este tare simpatic și plin de energie!
Gabriela
Bună, interesant articol.
MindCocktail
Mulțumesc că (m-)ai citit și mă bucur că ți-a plăcut!