Am învățat mai mult din tăceri decât din lecții
Cine decide că ești „prea mult”?
Dacă te-ai simțit vreodată ‘prea mult’ pentru lumea din jur, s-ar putea ca povestea mea să-ți aducă o picătură de speranță.
Nu am știut întotdeauna ce voi face „când o să fiu mare”.
Dar știu un lucru: m-am considerat o căutătoare de mică. Nu știu să spun acum ce căutam….
Probabil iubirea. Am căutat-o de mică și nu o găseam. O căutam în protecție, în cineva care să-mi ia și mie apărarea.
Să-mi ofere siguranță. Astea le spun acum, cu mintea de adult, care-și amintește copilul temător, debusolat și trist.
La 16 ani am plecat departe de tot ce-mi era cunoscut – și am ajuns într-un loc extraordinar de frumos, care avea să înceapă să mă formeze ca om.
A fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi se putea întâmpla și care să fie „salvarea” mea.
Cum m-a transformat o școală fondată de Krishnamurti
și de ce astăzi creez spații pentru femei curajoase, care aleg să fie prezente
Nu aveam note. Nu exista competiție. În schimb, începeam fiecare zi cu 10 minute de liniște. De tăcere. De prezență.
Încă simt mirosul de ceai englezesc aburind pe holurile vechiului conac unde se tineau și orele de filosofie. Acolo, o mână de adolescenți din toată lumea stăteam în cerc, într-o liniște aproape sacrală, și învățam să… ascultăm. Să ne exprimăm opinii diferite despre subiecte profunde…
La Brockwood Park School, o școală fondată de Jiddu Krishnamurti într-un colț de Anglie cu iarbă mereu udă de rouă, am învățat ceva ce sistemul clasic uită: să stau cu mine. Să respir întrebări. Să mă privesc în tăcere. Un om care a avut viziunea unei altfel de educații și nu voia să fim învățați ce să gândim, ci 𝑐𝑢𝑚 să gândim.
Acolo am învățat că o femeie are voie să fie întreagă.
Să aibă gândire critică, voce, emoții.
Am învățat să privesc viața cu compasiune, nu cu milă. Și am înțeles ce înseamnă fiecare. Pentru ca apoi, să revin într-o țară în care nu înțelegeam de ce sunt numită uneori rea. Mi-am găsit răspunsul cu ceva ani în urmă: în mentalitatea românească, mila = bunătate. De compasiune nici nu se auzise parcă.
Și înotam dimineața în apă rece sloi, doar eu cu mine și cu iarba umedă sub tălpi.
Și am studiat psihologie, actorie, dans, limba engleză la nivel de nativ.
Și mi-am aflat traumele și am învățat să mă apropii de ele și să aleg, mai mult sau mai puțin conștient un alt drum.
Mi-a spus odată o profesoară că, statistic, fetele ca mine aleg drumuri grele – și că nu e ușor să ieși din cerc. Nu intru acum în detalii, că nu este despre asta articolul.
Dar am înțeles că e posibil.
Acolo nu m-a interesat să devin cineva. Ci să fiu. Să fiu eu.
Peste ani și ani, viața avea să mă readucă la acel miez și să-l readuc în viața mea, nu doar să mă gândesc la el cu dor.
Cum am învățat să creez spații de încredere
Azi, nu împart note, dar creez spații. Spații vii, sigure, calde, într-o lume care cere performanță pe bandă rulantă. Spații unde femeile pot să se așeze în ele, să respire, să se asculte din nou. Să se dezbrace de zgomotul din afara lor și să-și amintească cine sunt.
Asta este Șezătoarea urbană MindCocktail. Un loc de regăsire, dar nu prin concepte. Prin trăire. Prin sinceritate. Uneori prin tăceri care fac mai mult decât o mie de sfaturi. Ne întâlnim joia, într-un cadru susținător, cu femei care nu mai fug de ele, ci se aleg, se privesc în ochi. Începem cu ce e viu. Cu ce doare. Cu ce cere vindecare sau recunoaștere.
Nu sunt femei care au mereu haos în viața lor sau poate nu au deloc. Și nici femei care „nu sunt bine”. Sunt femei care și-au îmbrățișat curajul să-și descopere și manifeste potențialul, harurile și esența. Sunt femei care s-au pierdut printre atâtea tehnici, cursuri și ateliere.
Și tot din acest miez al unei esențe care așteaptă să o trezim și manifestăm din noi am creat și programul online de recunoștință care începe pe 19 august: „Calea ta spre Magie, prin Recunoștință„. Nu e doar despre a scrie o listă de câteva lucruri frumoase pe zi. Este o deschidere zilnică spre prezență, spre vocea ta interioară. Primesti ghidare, afirmații, exerciții și meditații ghidate care te conectează cu ceea ce e viu în tine. Totul, pe WhatsApp, într-un spațiu de siguranță, susținere și inspirație. (Mai multe despre beneficiile practicării Recunoștinței găsești și aici.)
Iar dacă simți că vrei să continui călătoria în ritmul tău, am lansat recent produse digitale pe Payhip, pe care le poți descărca oricând: meditații ghidate, ghiduri de introspecție, ritualuri de blândețe.
În perioada 1–21 august, toate sunt disponibile cu reduceri substanțiale – un cadou de ziua mea pentru sufletele care simt că rezonăm.
Iar surprizele nu se opresc aici: dacă ai participat la cel puțin un eveniment organizat de mine (offline sau online), scrie-mi pentru a-ți da codul pentru o reducere specială de 50%!
Descoperă-le pe toate aici: https://mindcocktail.payhip.com și alege ceea ce ți se potrivește acum, în ritmul tău.
Nu rata reducerile valabile până pe 21 august – pentru că meriți să te sărbătorești odată cu mine!
Ceea ce fac merge dincolo de ceea ce numim dezvoltare personală.
Și nu, nu am toate răspunsurile. Dar am învățat să privesc sincer în mine. Să nu fug. Ele îmi vin și sunt ale mele, reale, autentice.
Și am învățat să-mi dau voie să creez, să râd, să respir. Să simt. Să fiu. Iar dacă vrei să ne așezăm la aceeași masă de viață sinceră, făcută din frumuseți, frici, recunoștință și vulnerabilitate, te aștept.
Ce parte din povestea mea te-a atins cel mai mult?
Ai trecut și tu printr-un moment de cotitură?
Spune-mi într-un comentariu sau mesaj – răspund personal la fiecare.
___
NOU!
Te aștept cu daruri pentru inima ta, născute din povești, recunoștință și curaj.
Special pentru sufletul tău de femeie, am pus laolaltă gânduri și resurse care inspiră, aduc transformare și te împuternicesc: MindCocktail by Elvira – Payhip

Sursă foto: arhiva personală

