Despre mine

Salut!

Eu sunt… eu. O ființă umană. O femeie din milioanele și milioanele de femei. Poate ai trecut pe lângă mine pe stradă. Poate m-ai făcut să plâng. Poate m-ai făcut să râd. Poate te-am lovit cu cotul din greșeală și nu am apucat să îmi cer scuze. Privește în dreapta. Poate mă zărești în mama căreia tocmai i-a căzut copilul și îi șterge lacrimile. Privește în stânga. Poate mă zărești în tânăra care tocmai se ceartă cu iubitul ei și fuge rănită și îndurerată, în timp ce-și înghite lacrimile, că nu vrea să plângă, pentru că i s-a spus că numai oamenii slabi plâng. Poate sunt femeia care îți vinde pâine în fiecare dimineață, încercând să-ți zâmbească chinuit, ca să nu te supere pe tine, clientul, dar în spatele zâmbetului încearcă să ascundă durerea sfâșietoare că tocmai și-a pierdut mama. Poate sunt femeia care tocmai l-a făcut fericit pe cel mai bun prieten al tău, dăruindu-i un copil perfect și minunat de frumos. Poate sunt învățătoarea copilului tău, care are răbdare să-l învețe să scrie și să socotească. Poate sunt bătrâna din colț, îmbrăcată ponosit și pe care toată lumea o ignoră, dar care a fost cândva o femeie extrem de frumoasă și curtată, cu o educație aleasă. Poate sunt femeia de afaceri pe care tocmai ai numit-o scorpie pentru că-ți pare că detestă bărbații, dar nu știi că sufletul ei poartă durerea unui viol în adolescență. Poate sunt femeia pe care tocmai ai jignit-o pentru că are un defect la unul dintre ochi, fără să știi că soțul a desfigurat-o într-o bătaie, beat fiind. Pot fi orice femeie din mulțimea în care grăbit te pierzi zilnic, cea blondă la care visează orice bărbat, cea brunetă, cea grasă, pur și simplu o oarecare și, totuși, cineva.

Cu permisiunea ta, pe tine voi avea norocul să te cunosc atunci când vei interacționa cu mine prin comentarii și abia aștept să te cunosc, om frumos!

Dă-mi voie să mă prezint. Înainte de toate, sunt o ființă umană. Asta înseamnă, în primul rând, că te respect și vreau să mă respecți, că plâng și râd, sufăr și mă bucur, tot ca tine. Apoi sunt femeie, cu o slujbă care mi-a permis să lucrez de acasă și, oricât de fascinant ar suna pentru mulți care ies prin frig și ploi pentru a se duce la serviciu cu noaptea în cap, lucratul de acasă înseamnă lipsă de mișcare, o „închisoare” între patru pereți în care viața socială se rezumă la dialoguri purtate cu propriii copii, de ajungi la un moment dat să te întrebi dacă ai minte de om adult și matur sau ai rămas undeva pe la patru ani, dacă mai ești femeie sau nu cumva ai devenit un zombi cu cearcăne profunde și palide. Să nu ai viață socială și lipsa de comunicare cu alte persoane adulte pot să te distrugă psihic, alături de stresul termenelor de predare strâmte și foarte strâmte, care te-au împiedicat să te mai uiți pe geam și observi cu stupoare că adineauri era vară, iar acum ninge. Apoi, sunt mamă, soție, gospodină (nu e tocmai punctul meu forte, praful e pe ultimul loc al priorităților 🙂 ), amantă (a aceluiași bărbat care are norocul și am norocul, la rândul meu, să-mi fie și soț 😉 ), bucătar-șef și, dacă e să despic meseria de mamă și soție în submeserii, atunci sunt și profesor, medic, croitor, consilier psihologic, șofer, pictor, umăr pentru lacrimi izvorâte din aripi frânte ale dragostei și asistenta care pansează și suflă aer vindecător pe răni. Cam atât. E suficient zic eu, nu? Poate că acum înțelegi de ce praful este ultimul pe lista priorităților. 😉

Sunt o persoană cu un bagaj mare și foarte greu numit trecut. Nu voi intra, poate, niciodată în detalii să-ți povestesc despre ce este vorba, din două motive: 1) nu văd importanța și 2) pe mine nu m-ar afecta sub nicio formă dacă mă judeci, dacă ți-ar fi milă sau dacă m-ai admira, dar nu vreau să-mi expun familia, iar mila, pentru mine este un sentiment josnic și nu unul productiv, nu ajută pe nimeni niciodată cu nimic. Sper să mă înțelegi. Și am ales să arunc din acest bagaj de-a lungul vieții și a devenit atât de ușor. Și am ales să văd frumusețile vieții. Și am ales să râd cu bucurie, ca un copil. Și am ales să cred că există oameni frumoși. Și am ales să văd de câte lucruri extraordinare am parte și câți oameni minunați am în jur. De ce? Pentru că mereu avem câte două variante în viață: să vedem partea plină a paharului sau pe cea goală, să fim buni sau răi, să fim lași sau curajoși, să fim văicăricioși sau recunoscători, să fim sinceri sau mincinoși, să fim frumoși sau urâți. Tot timpul. Fiecare dintre noi. Și doar fiecare decide în el însuși ce alege.

Vorbind despre bagaje… Ar fi minunat ca acest blog să fie citit și urmărit de toți oamenii, indiferent de vârstă, sex, orientare sexuală, etnie, religie ș.a.m.d., pentru că va fi un blog despre noi: ființele umane. Nu sunt psiholog, deși am studiat psihologia și urma să o aprofundez în facultate, viața m-a îndrumat către o altă cale. Cu toate acestea, nu am încetat niciodată să renunț la pasiunea de a studia și înțelege mintea, sufletul omenesc, ființa umană, mai ales având ochii deschiși la tot ceea ce mă înconjoară, din dorința de a mă cunoaște, înțelege și accepta pe mine însămi și pe cei dragi. Și, privind lumea prin ochii mei, dar și prin ai celor cu care am interacționat de-a lungul vieții, am descoperit că toți suntem cam la fel: plângem, râdem, avem dubii, nu avem încredere nici în noi înșine, nici în cei din jurul nostru, avem frici despre care ne e teamă să vorbim, suntem debusolați, ne simțim neînțeleși, „îndopați” cu prejudecăți impuse de societate, așa-ziși prieteni, familie, religie… de nu mai știm cine suntem, de fapt, și alegem să purtăm pe fețe măști. Aproape toți. Sau chiar toți.

Oamenii reali cu povești reale ne pot inspira și ajuta să ne recăpătăm încrederea în noi înșine, pentru că realizăm că nu suntem singuri, ci o parte dintr-un tot foarte similar la bază, dar este important să fim deschiși, sinceri în primul rând cu noi înșine, să observăm și să ascultăm nu numai în jur, ci și propria voce interioară.  Cum spuneam, aș vrea să fie un blog pentru noi toți, dar, înainte de toate, mi-aș dori ca articolele ce vor fi publicate să ajungă în inimile celor care au un trecut tulbure, care au suferit în copilărie, la „sufletele” rănite și, dacă nu intri în faza de defensivă (deși nu e nimic rău în acest lucru, înseamnă că o coardă sensibilă a fost atinsă), vei observa cât de mulți suntem și cât de mult semănăm! Și dacă vei realiza cu toată ființa acest lucru, te vei ridica, te vei scutura de praf și vei decide că meriți să pășești cu curaj în viață, cu fruntea sus, călcând ferm pe pământ!

Bine ai venit pe blogul meu, unde toți învățăm și ne descoperim împreună!

*Îmi asum răspunderea pentru ceea ce scriu pe acest blog. Ceea ce înțelegi tu sau imaginea pe care ți-o creezi despre mine este răspunderea ta. Este posibil ca întâmplările și eventualele personaje să fie inspirate din realitatea mea… sau nu. Dar este foarte probabil să existe sau să fi existat în realitatea cuiva.