Un bagaj numit trecut (partea I)

Hai să facem o călătorie împreună, o călătorie în copilăria ta.

Fiecare dintre noi cară cu el un „bagaj”. Bagajul meu poate e mai mare sau mai greu decât al tău. Sau poate al tău e mai greu sau mai voluminos decât al prietenului sau prietenei tale. Bagajul tău poate are în el haine mai frumoase și mai colorate decât ale mele. Hainele din bagajul meu poate sunt mai negre sau mai urâte sau mai murdare decât ale celui de lângă mine. Și lista poate continua.

Bagajul acesta reprezintă trecutul meu sau al tău, al tuturor. Hainele din el sunt amintirile noastre. Toți îl cărăm cu noi, fie că ne dăm seama, fie că nu. Și nu trebuie să facem o comparație între bagajele noastre, nu avem cum, pentru că fiecare are bagajul diferit, iar greutatea lui o percepem în funcție de puterea noastră de a-l căra, precum și de ceea ce alegem să vedem în el: doar hainele murdare? Doar hainele negre? Dacă doar ne comparăm bagajele, nu vom ajunge decât să ne autovictimizăm și îi judecăm pe cei de lângă noi, îndepărtându-ne atenția de pe bagajul nostru. Diferența nu constă în forma sau dimensiunea bagajului, ci în modul în care îl percepe fiecare, în puterea fiecăruia de a-i face față, de a-l căra.

Aud multe persoane spunând „trecutul e la trecut”. Da, parțial este adevărat. Dar nu poți ignora trecutul sau copilăria, este parte din tine, acest trecut, această copilărie a format adultul care ești astăzi. Dacă doar accepți ideea că trecutul e la trecut, fără să-ți pui niciun fel de întrebare, ești o persoană „înțepenită”, care repetă aceleași greșeli și nu evoluează, nu învață din lecțiile pe care i le oferă viața. Din contră, se adâncește din ce în ce mai mult în negura autovictmizării și a răutății, a răzbunării și a învinovățirii celor din jur. Bagajul, cu haine cu tot, a rămas înțepenit în subconștientul tău, fie că vrei, fie că nu. Dar, ca adult, deții controlul asupra ta și tu singur alegi, în gândirea ta, să fii cine dorești să fii. Să te rupi de orice rău și insultă din copilărie, să întorci tot răul întotdeauna invers și să obții numai rezultate pozitive.

Un exemplu pe care-l folosesc destul de des este acesta: să zicem că un copil este împins sau cade în apă. Se sperie foarte rău, mai-mai să se înece, dar este salvat. Anii trec și copilul devine adult. Logic, îi este foarte teamă de apă. Acceptă acest lucru și se ferește de apă cât de mult poate și nu face nimic în acest sens! Și uneori o spune tare și răspicat, poate chiar nervos că nimeni nu îl înțelege că îi este teamă de apă, când, de fapt, cineva îi întinde o mână pentru a-l ajuta să-și depășească teama și să descopere frumusețea apei, a înotatului, a râsului în apă… Acesta este cazul persoanelor care spun „trecutul este la trecut”. Ele nu vindecă, doar acceptă. Ele nu înfruntă, doar trăiesc împinse așa, de inerția unei noi zile. Pe de altă parte, există și acele persoane care spun „OK, am căzut în apă! S-a întâmplat de mult, nu am pățit nimic! Ce ar fi să încerc să intru în apă?” Și se bucură că are atâția oameni în jur care îl încurajează și capătă încredere. Dar încrederea trebuie să vină din interiorul său. Până nu este convins în adâncul ființei sale că poate reuși, degeaba este înconjurat de atâția oameni dragi care îi aduc încurajări. În această a doua situație este nevoie de mult curaj, de multă încredere. În această a doua situație, persoana alege să ia întâmplarea din copilărie ca pe o lecție de viață și să se elibereze, să-și depășească limitele. Și intră în apă. Observă că e plăcut. Se adâncește mai mult. Există teamă, dar continuă, pentru că pare-se că teama se micește. Are încredere în primul rând în propriile forțe și apoi în apă, devenind conștientă că este plăcut. Se lasă pe spate, în voia apei și vede că nu se întâmplă nimic rău. Din contră, apa e atât de distractivă, atât de relaxantă! Apa e eliberatoare! Teama dispare și apare o bucurie pe care a ratat-o în toți anii în care s-a temut de apă. Numărul persoanelor care au curajul să înfrunte apa și să se bucure de ea după ce apa respectivă i-a speriat este, din păcate, mai mic, după părerea mea. Nu este neapărat un lucru rău, doar că, lăsăm în general să ne doboare fricile și lipsa de încredere în propria persoană, în propriile forțe. Ambele situații sunt absolut normale și nimeni nu este de condamnat, totul pleacă din trecut, din copilărie, din modul cum ne vedem pe noi înșine, pentru că tot ceea ce ni s-a spus în copilărie ajungem să credem din adâncul ființei noastre că este și adevărat.

Tu ce alegi? Înoți sau rămâi procrastinat în același tipar repetitiv  în timp ce viața trece pe lângă tine?

Apa din acest exemplu reprezintă viața. Îndrăznește să înoți, viața este frumoasă! Viața este așa cum vrei tu să fie!

Va continua….

• copilarie
• trecut
• viata e frumoasa