Un bagaj numit trecut (partea II)

Copilăria. Ne naștem cu toții la fel: bebeluși gingași, dependenți de cei din jurul nostru și anume de părinții noștri. Deschidem ochii și prima persoană pe care o vedem mai toți este mama. Acum facem cunoștință cu lumea de afară. Mama este cea care va deveni simbolul iubirii și al căldurii. În cazurile fericite. Nu știm, nu ne aducem aminte cum ne-a vorbit mama: cu voce caldă, cu vorbe aspre, ne-a dorit, nu ne-a dorit, ne-a sorbit din priviri în primele noastre clipe de viață, ca și când ar vrea să rămână veșnic pe retină cu fața noastră dulce și nevinovată?

Noi am continuat să fim ceea ce trebuia și știam să fim: bebeluși gingași și dependenți de cei din jurul nostru, fără să știm încă ce înseamnă să urâm, să invidiem, să comparăm sau să fim triști. Pur și simplu eram ceea ce eram. Unii poate au ajuns în brațele altor părinți, iar alții în orfelinate.

Anii trec. Unii am avut parte de iubire, de căldură. Alții poate au fost abuzați fizic, psihic, emoțional sau chiar sexual. Oricare ar fi fost atmosfera în care am crescut, am creat din ea o normalitate. Pentru că așa este normal. La naștere, creierul nostru este un hard-disk complet nou, care este programat de ceea ce trăim și de ceea ce ni se spune când suntem copii și, astfel, copii fiind, trăim cu impresia bine-întemeiată că în toate familiile este la fel.

Dacă ești un copil certat tot timpul, cu siguranță vei crede că și alți copii sunt certați tot timpul. Nu vei înțelege că tristețea pe care o simți și nu o înțelegi nu este ceva normal. Vei înțelege când vei fi mai mare, dar aripile îți vor fi fost deja frânte și, dacă ai crescut crezând că nu ești bun de nimic, dacă în creierul tău a avut loc această programare, nici ca adult nu vei îndrăzni să-ți depășești limitele, decât dacă lupți și alegi să înoți, îndrăznind să-ți reprogramezi hard-diskul. Ai această opțiune, ca adult.

Auzim deseori de adolescenți sau tineri care se droghează. Sau care fură. Sau care se poartă aspru cu părinții lor. De multe ori aceștia sunt copii de familii așa-zise „bune”. Părinții îi învinovățesc, se întreabă de ce îi fac de râs, de ce se poartă astfel, când le-au oferit totul în viață. Oamenii din jur îi judecă, îi etichetează cu cuvinte aspre, îi marginalizează folosind expresii de genul „uite și la ăla/aia, se droghează, își bate joc de părinți ca lumea, îi face de râs!”. Dar de ce nu se oprește nimeni pentru o clipă să se întrebe „cu ce și unde au greșit acești părinți de bieții copii suferă atât și au căzut în patima drogurilor (alcoolului)?”. Copiii sunt rezultatul educației părinților lor și nici părinții nu doresc să se oprească o clipă și să se întrebe „unde am greșit?”. Vă spun eu, dragi părinți, în goana voastră către succes, către carieră, ați uitat că ai voștri copii au un suflet care trebuie „hrănit” și el, ați uitat să-i ascultați când aveau și ei ceva de spus, le-ați „hrănit” doar poftele materiale, erați prea asurziți de zornăitul banilor și prea orbiți de puterea pe care credeați că v-o dau! Prea însetați după berea la colț de stradă, rânjind cu gura până la urechi cu prietenii de pahar! Prea ocupați cu orgoliile voastre! Când  ați stat de vorbă ultima oară cu copilul vostru? O discuție sinceră, prietenească, în care el să-și deschidă sufletul în fața voastră, fără teama de a-l repezi? Când i-ați ascultat ultima oară tristețea, când l-ați lăsat să vă povestească despre primul său sărut? Când i-ați permis să greșească și nu l-ați judecat, ci i-ați vorbit prietenos? Sau mai degrabă l-ați făcut să se simtă pus la colț pentru fiecare greșeală, strigându-i că se/ vă face de râs, că râde lumea? Când i-ați șters ultima oară lacrima de pe obraz și i-ați spus, mângâindu-l, că o să treacă și că viața e frumoasă și-l așteaptă un viitor frumos? Ei, ce ziceți, mai sunt doar ei, adolescenții și tinerii, de vină că o ia pe căi greșite? Eu zic că nu! Așa că, dragul meu cititor, data viitoare când vezi un adolescent că se droghează, te rog eu nu-l eticheta, nu-l privi cu superioritate, nu-l judeca, nu-i plânge de milă, mila este un sentiment josnic, neconstructiv, care nu face nimănui niciun bine. Dacă nu ai cum să-l ajuți sau nu vrei să o faci, treci mai departe, fă-te că nu l-ai observat, mai bine. Dar nu pune sare pe rănile lui, te rog!