Femeia.

S-au vărsat râuri de cerneală pe hârtii parfumate sau prăfuite, la lumina palidă a lumânării, pentru a scrie despre femeie. S-a scurs sânge pe pavele reci de piatră sau pământ negru în dueluri înfocate pentru inima femeii. Cât e istoria de mare, s-a vorbit despre femeie pe undeva. Eternul mister. Muza infinită. Chinul dureros. Îngerul demonic. Sau demonul angelic. Misterul neînțeles. Vrăjitoarea arsă pe rug de minți înguste și suflete-nghețate. Vraciul dibaci. Dama de companie plină de mister. Diva fermecătoare, suavă, cu piele fină și parfum afrodisiac. Zeița blândă. Vulcanul războinic. Întunericul și Lumina. Și, totuși, după atâția ani, după atâtea secole, cine este femeia? Cine sau ce ar trebui să fie femeia?

Femeia trebuie să fie… Nu, femeia nu trebuie să fie nimic. Nimic din ce nu vrea ea. Aș ruga-o pe femeie să învețe să fie ea însăși. Pe cât de complexă și greu de înțeles sau mulțumit pare femeia (mai ales pentru mulți bărbați), aș îndrăzni să spun că femeia este simplă. Mai ales când nu se îndepărtează de ea. Să fie ea, din sursa ei neîngrădită de nimeni și nimic. Cu mintea mereu flexibilă, inteligentă, curioasă și deschisă, iar sufletul iubitor și sincer. Aș ruga-o pe femeie să fie frumusețea pură cu care a fost înzestrată. Și totuși, există…

Femeia cicălitoare. Te-am cunoscut. Te-am și simțit și trăit parțial, să știi. Nu-mi ești tocmai străină. Dar ești urâtă! Nici tu nu mai ai puterea să vezi cât de urâtă ești. Pentru că blamezi. Blamezi atât de mult, că ai impresia că ai dreptate. Ascultă-te puțin să vezi câte și câți blamezi. Mai ales soțul. O da, soțul! „Animalul” ăla care te-a cucerit, îi reproșezi că i-ai trântit unu-doi plozi și din cauza lui nu mai ești ce erai odată. Te înțeleg, să știi. Te înțeleg că uneori simți că nu mai poți. Dar privește-te-n oglindă, cu sinceritate! De ce te întrebi unde a dispărut femeia care erai odată? Și „animalu'” poate că se întreabă tacit unde e femeia de care s-a îndrăgostit! Tu te-ai mai iubi? Tu ai mai face sex nebun cu tine când ai uitat să mai trăiești? Te iubești? Și nu uita, femeie, tu l-ai ales! Aștepți cuibărită-ntr-un colț, aștepți de la el, ca o cerșetoare și numai el este de vină. Dar nu uita, ai două variante: renunță sau luptă! A treia variantă este o scuză ieftină care te ucide. Ușor și sigur. Pe dinăuntru. Tu și doar tu alegi, așa că… trezește-te!

Femeia stăpână pe ea, curajoasă. Te invidiam și, totuși, te simțeam și te trăiam, poate fără să știu. Frumoasă, cu tenul fin și curat, cu gropiță-n obraz, cu ochi negri de cafea și păr de culoarea abanosului. Mereu zâmbitoare. Mereu stăpână pe tine și… totuși, aveam să văd în tine femeia care-și bârfește soțul. Oriunde. Oricui. Cât de grozavă îmi păreai cum le făceai tu pe toate și el mai nimic! Săraca de tine, ce eroină, să le duci pe toate-n spinare, atât de sigură pe tine! L-ai bârfit și-n fața altor bărbați. Ei, atunci am spus gata, ți-am văzut urâțenia-n splendoarea ei. Pentru ce o faci? Pentru atenție? Nu, nu vreau să fiu ca tine, păcat de frumusețea ta. Știi care este rezultatul? Să-ți bârfești bărbatul cu care-ți împarți viața și patul în fața altor bărbați este cea mai josnică față a femeii. Știi ce fac ei? Te vor batjocori pe la spate. Ți-o vor trage în toate felurile și pozițiile! Nu, nu-ți mai invidiez tenul curat și gropița din obraz. Pentru că mă respect mai întâi pe mine. Recitește ultima parte a paragrafului de mai sus.

Femeia multifuncțională. Dar care este om. Se împarte între copii, casă, serviciu, teme, gătit, călcat, cumpărături. Și iar cu toate de la capăt! Mereu pe fugă, mereu contracronometru. Cu păr vâlvoi sau prins pe fugă într-o coadă searbădă. Uneori cu ceva make-up aruncat pe fugă înainte să iasă pe ușă. Dar care știe că e stăpână pe ea. Cât este omenește posibil. Femeia care, la un moment dat, se aude spunând „nu mai pot!”. Și se ascultă. Pentru că este om și știe că de ea depinde să spună stop, relaxează-te și ia-o mai ușor! Te-am simțit și te-am trăit și pe tine și poate încă te voi mai trăi și simți.

Femeia timidă, dar mereu loială și sinceră, uneori cu dubii, alteori cu frici. Te-am simțit și trăit și pe tine. Să nu deranjezi, să nu superi și, totuși, cu curaj să spui adevărul direct în față. Poate exiști în mai multe femei decât îți imaginezi. Ești acea latură pe care multe o țin ascunsă în spatele unor măști și scuturi bine ferecate. Pe tine, draga mea, te rog, chiar te implor, ridică-te. Lumea are nevoie de sinceritate, lumea are nevoie de alinare, de loialitate. Transformă-ți fricile în curaj și dubiile în cuvinte. Vei vedea câte se vor ridica odată cu tine, câtor femei le vei reda curajul și bucuria de a trăi, de a spune stop, relaxează-te și ia-o mai ușor! Și ele apoi te vor ridica la rândul lor. Veți fi o echipă, un mecanism bine uns care are curajul să spere la schimbări în bine.

Femeia credincioso-bisericoasă. Tu, cea care vine acasă și își bate la cap bărbatu’ cât de necredincios este și îi spune râzând răutăcios că-i posedat de Necuratu’, tu cea care nu intri în biserică pentru că ai menstruație, care, apropos, nu este o boală. De ce ai spune că „ești bolnavă”? Nu am înțeles niciodată. Cum nu am înțeles de ce să nu intru-n biserică pentru că menstruez. Mă auzi ce spun? Men-stru-ez! Draga mea, cum să fie menstruația un „păcat”? Dacă tot Îl iubești pe Dumnezeu atât de mult încât îți tocești genunchii prin biserică, pupând icoane cu capul plecat, atunci iubește-ți și bărbatu’ și menstruația. Fără ea nu ai fi avut copii. Și hai să-ți spun un secret: Dumnezeu te-a creat! Sau tu crezi că ești creația lui Dumnezeu, dar menstruația vine de la Necuratu’? Am iubit întotdeauna să fiu femeie! Cu menstruație cu tot! Chiar m-am simțit specială! Și chiar sunt și așa ești și tu! Nu am nimic cu tine, sunt sigură că ai multe părți bune, dar ne-am irosit suficient timp în adolescență să ne găsim defecte fizice, eu n-am de gând să-mi irosesc și viața de adult văicărindu-mă de defecte fizice. Tu ce alegi?

Îți readuc aminte ce rol minunat are menstruația ta, femeie! Și cu câte alte daruri te-a-nzestrat Dumnezeu.

Femeia exagerat de pudică. O daaaa, tu cea pentru care sexul (uuuuups, sper că nu am spus un cuvânt tabu) este o pacoste, un ceva ce trebuie făcut, că altfel fuge „animalu'” la alta. Tu, cea care o faci rar, din obligație că trebuie să satisfaci nevoile bărbatului. Serios? De ce trebuie să faci ceva ce nu vrei? De ce să trăiești cu teama că numai bărbatu’ are nevoi? Draga mea, revino-ți, te rog! Fă-o, dar pentru tine în primul rând! Sexul este frumos și-ți hrănește cu bucurie fiecare celulă a corpului, e o uniune divină între trupul tău și al soțului sau iubitului tău! Fără sex nu ai face copii! Serios, tu realizezi lucrul ăsta? Copiii tăi frumoși pe care ți i-a dat Dumnezeu nu sunt născuți din „păcat”, ci dintr-o exprimare a unei uniuni intime pe care doar tu și „animalu'” de lângă tine îi puteți simți vibrația în modul vostru unic! Gata cu scuzele că te doare capu’, că ai avut o zi grea, mereu o altă scuză, atât de multe scuze, că ajungi și tu să crezi în ele. Ia o pauză, găsește timp să te răsfeți, că nu ești un robot programat pe curățenie și gătit! Cum să ceară corpul tău sex când gându’-ți stă numai la rufe, gătit și alte cele casnice? Înainte de toate, ești om! Fii creativă pentru tine în primul rând. Îndrăznește să dai frâu liber minții și imaginației, îndrăznește să experimentezi și descoperă-ți corpul mereu. Cu vârsta, se transformă și el odată cu tine. Nu înceta să crezi că te cunoști, cunoaște-ți fiecare etapă a transformării tale, simte-ți corpul cum vibrează mereu altfel sub atingeri pasionale! Pasiunea nu are vârstă. Fii doamnă la serviciu, fii mamă și soție iubitoare ziua, dar noaptea dă frâu liber imaginației, senzualității și dorinței pasionale și fă-te amanta bărbatului de lângă tine! Fă sex pe covor, pe mașina de spălat, oriunde vrei și visezi! Sex, dragoste, amor, mereu altceva! Nu am nimic nici cu tine, și tu ai părți bune, dar lasă rușinea aia tipic românească la o parte și rupe-ți cătușele unor credințe vechi, eliberează Zeița din tine! Fii multicoloră, surprinde-te chiar și pe tine! Ai să-mi mulțumești într-o zi!

Femeia bârfitoare, invidioasă, răutăcioasă… merg mai toate mână-n mână, se țin ca-ntr-un lanț nevăzut, hrănit de răni nevindecate, adunate și-mpietrite într-un suflet care moare. Încet. Sigur. Urât. Chinuitor. Nici tu nu-mi ești tocmai străină. Dar e alegerea ta dacă-ți place cercul acesta în care ești înțepenită și, spui tu, nimeni nu te înțelege. Normal că nimeni nu te înțelege așa cum te înțelegi tu. Pentru că ești unică! Povestea ta este unică! Iar tu deții controlul. Tu alegi să te ridici sau nu, să te agăți de mâinile care ți se-ntind. Tu alegi să vezi câți oameni îți sunt alături și de care poate chiar tu ai uitat să-i mai vezi și apreciezi. Nu am nimic nici cu tine, pentru că știu că ai răni adânci, dar și atât de multe calități.

S-au vărsat râuri de cerneală pe hârtii parfumate sau prăfuite, la lumina palidă a lumânării, pentru a scrie despre femeie și, totuși, sunt bărbați care consideră femeia atât de complexă și greu de mulțumit. Pentru că, de multe ori, ea nu se înțelege și nu se cunoaște și oricum suntem creați diferit la nivel mental. Dar, femeia, când învață să lupte și să vindece, devine blândețea, inteligența, iubirea, răbdarea și ambiția care ridică oameni. Femeia, când reușește să vadă că doar ea își poate crește aripi acolo unde alții i le-au frânt, își învață și puii să zboare. Femeia, când privește lumea cu ochi noi, găsește puterea de a zâmbi, iar zâmbetul ei străpunge suflete căzute. Femeia, când termină de plâns neputincioasă, știe că se ridică mai puternică, mai curajoasă și mai războinică, având sabie de lumină și iubire în mână. Femeia, când se iubește pe ea cu toată ființa, așa cum este, cu bune și cu rele, devine Zeița regină perfectă cu imperfecțiuni, stăpână pe viața și sentimentele ei, știind că doar ea își hrănește frumusețea, nu niște „cârje” venite din afară, nu mila. Femeia e o luptătoare, nu o slăbiciune neputincioasă și supusă cum i s-a spus. Femeia pe care au zdruncinat-o furtuni și ea a rămas tot în picioare, ca un copac bine îndrădăcinat, dar cu ramuri flexibile, încă putând să zâmbească și să râdă sincer știe că poate viața o va mai doborî, dar se felicită pentru ceea ce a realizat și nu i-a păsat, nu îi pasă și nici nu îi va păsa cum o judecă cei din jur și se va ridica din nou. Pentru că pentru ea sunt foarte puțini care chiar contează. Nu deții controlul asupra nimănui, ci doar asupra ta, femeie, și, totuși, ai puterea de a fi lumina sau întunericul familiei tale! Atât de puternică ești, femeie!

Nu-ți mai fie frică de nicio femeie, femeie! Eu am purtat, port și voi purta mici fărâme din fiecare dintre voi și fiecare dintre voi poartă câte-o mică fărâmă din mine și, astfel, cu cât ne cunoaștem mai bine unele pe altele la nivel de suflet, cu atât regăsim aceste mici fărâme familiare și cu atât te înțeleg mai bine, dincolo de măștile tale și nu te mai judec. Femeie, fii tu însăți, hrănește-te din propria-ți sursă neîngrădită de nimeni și nimic. Ești perfectă așa, imperfectă cum ești, știind că poți să fii în fiecare zi o versiune mai bună a ta. Pentru tine! Permite-ți să ai o zi bună și alta mai puțin bună, permite-ți să fii om și să suferi, permite-ți să fii om și să iei o pauză, permite-ți să reînvii visele de mult apuse ale tinereții, permite-ți să spui ce simți și ce gândești! Vindecă-te și descoperă-te mereu, nu aș putea accentua acest lucru suficient de mult. Poți să fii ce vrei și ce alegi tu să fii! Privește-te-n oglindă pentru a-ți număra calitățile și a-ți vedea frumusețea, nu pentru a-ți număra ridurile! Pentru că, atunci când Dumnezeu (sau cum vrei să numești tu acea Forță Divină mai presus de noi) a decis ca femeia să fie mamă, El ți-a încredințat un dar neprețuit: iubirea necondiționată. Fii tu! Dar cine ești tu, femeie?

M-am jucat puțin de-a desenatul, că nu o mai făcusem de mulți ani și e atât de relaxant. 

• dragoste
• femeie
• iubire neconditionata
• iubita
• mama
• sotie
• zeita