10 luni într-un montagne-russe colorat

 

Mulți dintre noi ajungem într-un punct al vieții în care ne întrebăm dacă așa ne-am visat viața când eram copii. Mulți dintre noi poate ne-am spus că „nu voi fi niciodată ca mama/tata” și ajungem să țipăm sau să folosim expresii neplăcute în fața copiilor noștri, exact pe același ton ca mama/tata. Mulți dintre noi ne întrebăm la un moment dat unde ne este sufletul în ecuația familie, copii, prieteni, părinți etc. Mulți dintre noi ne întrebăm multe. Important este să aflăm și răspunsuri care să ne ajute să completăm un puzzle magic.

Cu siguranță și tu te regăsești între acești „mulți”. Înseamnă că sufletul tău „trage” în felul său de tine să o iei într-o direcție nouă, să te (re)descoperi sau pur și simplu să te reorganizezi.

Eu mă regăsesc. Nu pentru că mă enervau factori externi așa cum credeam, ci pentru că sufletul meu „trăgea” de mine și îl ignoram. Și „trăgea” din ce în ce mai tare. Așa cum am mai spus aici, am avut o pasiune pentru psihologie, pentru mintea și ființa umană și îmi plăcea să observ oamenii. Și aveam să mă întorc la această pasiune când s-a ivit cursul de NLP  „întâmplător” (pentru că, așa cum știm, nimic nu este chiar întâmplător). A fost suficient să îmi doresc din nou ceva cursuri, ceva care să aibă legătură cu mintea, creierul. Nelăsându-mă doborâtă de frici (ele au existat, da!) sau de grija banilor ca în alte dăți, la începutul toamnei în 2017, mă înscriam la acest curs. Nu auzisem până atunci de NLP, dar ceva îmi șoptea că este ceea ce am nevoie. Lucrurile se legau lin în avantajul meu, și financiar și aproape în orice fel.

M-am urcat într-un montagne-russe cu o minte curioasă, ca de copil gata să asimileze fascinat noi informații. Este greu să descriu aici ce au însemnat 10 luni de NLP sub îndrumarea caldă și plină de compasiune a Laurei Maria Cojocaru. Este profesionistul cel mai potrivit pentru a asigura un cadru de încredere, prietenos și armonios celor peste 20 de suflete, în condiții de siguranță și confidențialitate maximă, 20 de suflete care au reușit să se deschidă unele în fața altora cu încredere. Nu cunoșteam pe nimeni, dar cu siguranță am creat legături profunde unii cu alții și ne-am lăsat unii altora amprente de prețuit o viață.

Am plâns. Am râs. Au ieșit la suprafață frustrări. Am făcut exerciții care ne-au ajutat să avem revelații, să ne înțelegem, atât pe noi, cât și pe alții. A existat respect. A existat teamă. A existat multă emoție. Am fost creativi. Ne-am îmbrățișat. Ne-am „spovedit”. Am eliberat.

Sunt o persoană care a considerat întotdeauna comunicarea unul dintre cei mai importanți factori într-o relație de orice fel, pentru că de la ea sau de la lipsa acesteia, pleacă „neajunsurile”, certurile, fricile etc. Eu, care consideram asta cu tărie (dar să nu înțelegeți că eram vreun maestru al comunicării eficiente), abia aici am înțeles cu adevărat, într-un final, mecanismul „defectuos” al comunicării. Am înțeles cum e cu hărțile, cu tiparele de limbaj ale persoanelor și cum să faci să intri pe „harta” celuilalt și cum să îl aduci pe celălalt pe „harta” ta. Ca oricare alt om, știam că suntem dotați cu un mecanism extraordinar de magic numit creier, dar aici am înțeles mai bine, mai profund, partea lui științifică, într-un limbaj ușor de asimilat.

Nu este un curs adresat exclusiv femeilor, dar am observat că am fost preponderent femei (cu această ocazie, doresc să îi felicit din nou pe domnii care au participat). Poate pentru că femeile încep să înțeleagă rolul important pe care îl au și cât impact avem asupra ecosistemului din care facem parte. Poate pentru că femeia înțelege că „persoana cea mai flexibilă controlează întreg sistemul”!

Cu siguranță ești deja curios să știi ce se petrece la un astfel de curs, și pe bună dreptate! Pentru că ești într-un moment al vieții în care simți că dorești ceva și parcă nu mai știi ce vrei, parcă ești cumva sătul de tot ceea ce se întâmplă în jur. Vino la un astfel de curs pentru a învăța să fii creatorul propriilor tale experiențe! Da, ai înțeles bine! Ești creatorul propriilor tale experiențe! Vino la un astfel de curs să începi să afli răspunsuri la întrebările pe care ți le pui în șoaptă!

Setea mea de cunoaștere continuă cu Master NLP. Îndrăznește și tu să te îmbarci într-o aventură minunată acum, în decembrie, care cu siguranță te va duce către o comoară: comoara din tine!

e673e936-f862-4722-b43c-5fb3f772f968
Când lași ideile creative să curgă în grup, descoperi ceva extraordinar!

Foto 1 Foto 2

You may also like

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *